Cei de la BMW România ne-au trimis o poveste emoţionantă, despre unul dintre cei mai buni piloţi români de curse ai secolului trecut. Citiţi-o şi ţineţi minte că aceşti oameni au educat, mai târziu, generaţiile noi de piloţi care au făcut istorie în motorsportul românesc. Respect!
Primul automobil care a marcat imaginea sportivă a mărcii BMW a fost legendarul BMW 328. Marin Dumitrescu este unul dintre piloţii români care au făcut să strălucească acest model pe circuit la începutul anilor ‘50 şi care, după o carieră de peste 30 de ani, păstrează încă o amintire specială pentru BMW 328. Marin Dumitrescu împlineşte pe 19 ianuarie 2015 96 de ani!
Cariera lui Marin Dumitrescu în motorsport a început imediat după al Doilea Război Mondial în competiţiile de motociclism, la clasa de 125 cmc, unde obţine un titlu de campion naţional. Ulterior, acesta demarează un proiect de curse de viteză pe circuit cu modele Jeep modificate.
Am vrea şi noi să fim la fel de tineri la 96 de ani! #respect
La sfârşitul anului 1947, în urma unei iniţiative care îi este atribuită lui Jean Calcianu, sunt aduse la lumină şi recondiţionate o serie de modele de competiţie din perioada interbelică şi astfel se pun bazele unui nou campionat de viteză pe circuit. Susţinut de mentorul Artur Strijek şi inginerul Petre Iscu, Marin Dumitrescu construieşte în Uzinele Vulcan două modele performante de competiţie pe baza BMW 328 şi participă cu succes în faţa unor nume consacrate ale vremii, precum Petre Cristea, Jean Calcianu sau Alexe de Vassal. Primul dintre aceştia, Petre Cristea, era deja unul dintre cei mai de succes piloţi români din istorie, cu o victorie în Raliul de la Monte Carlo (cu un Ford V8) şi o serie de succese internaţionale la bordul unui BMW 328 care au culminat cu victoria din 1939 pe Nürburgring, în faţa echipei de uzină BMW.
În faţa acestei concurenţe remarcabile, una dintre cele mai importante victorii obţinute de Marin Dumitrescu este la cursa de viteză în coastă de la Sinaia, din 1950. Acesta este de altfel şi subiectul unui film de scurt metraj din cadrul #BMWStories: „Cursa vieţii mele”, film realizat de echipa EvLSkillZ şi MotorsportNews.ro.
După întreruperea curselor de viteză de către regimul comunist, Marin Dumitrescu a fost unul dintre pionierii raliului românesc. Într-o carieră care se întinde pe mai bine de 30 de ani şi o gamă variată de competiţii, de la cursele de motociclism până la raliu, a acumulat peste 30 de titluri de campion. Ultimul titlu a fost obţinut chiar în anul de retragere, 1976, cu un model Dacia – Campion Naţional Clasa VI în campionatul de viteză în coastă.
Pentru întreaga activitate, Marin Dumitrescu avea să fie decorat de Preşedinţia României în 2012 cu Ordinul Naţional Serviciul Credincios, rang de Cavaler. Pentru noi, rămâne unul dintre cei mai mari piloţi români din toate timpurile.